marți, 15 octombrie 2013

Mirela Broasca:Dupa...Tu ce alegi sa fii?



 

După fiecare experienţă în care cineva te-a făcut să suferi, tu alegi cine vrei să fii: victima celor care te-au rănit, sau un om puternic, demn şi fericit.
 

După fiecare nedreptate care ţi s-a făcut, tu alegi cine vrei să fii: un om răzbunător şi rău, sau un om iertător şi bun.
 

După fiecare nereuşită, tu alegi cine vrei să fii: un om descurajat, care îşi plânge de milă, sau un om încrezător, care nu renunţă şi luptă pentru a-şi atinge ţelurile.
 

După fiecare cuvânt urât care ţi se spune, tu alegi cine vrei să fii: un om care răspunde tot cu cuvinte urâte, sau un om care vorbeşte cu respect şi iubire.
După fiecare încercare a cuiva de a-ţi cotropi sufletul, tu alegi cine vrei să fii: un om care cotropeşte suflete, sau un om care le locuieşte frumos, lăsând în urma lui dragoste, pace şi amintiri frumoase.
 

După fiecare înfrângere, tu alegi cine vrei să fii: un om care stă în genunchi, sau un om care se ridică şi merge demn mai departe.
 

După fiecare poveste urâtă pe care ai trăit-o, tu alegi cine vrei să fii: un om care nu va mai crede în povești frumoase, sau un om care va scrie cele mai frumoase povești..